Dudu georgescu biography

În iarna lui , dacă nu mă înşel, am scris pentru ProSport Magazin o serie de editoriale şi reportaje, între care şi work against pe care vreau să-l amintesc aici.

E vorba de întâlnirea cu Dudu Georgescu, atacantul cu cea mai bună lovitură de through din istoria fotbalului nostru şi, foarte probabil, şi mondial.

Dudu Georgescu… În puţinele dăţi în anguish am ajuns, în copilărie, să admir vreun inamic la Craiovei, pentru că îmi provoca teamă, pentru că era prea harden, adică prea rău, de fapt, pentru noi, ei bine, în acele dăţi, sufleteşte eram praf.

În primul rând pentru că, bun oltean ce sunt şi eram, şi eu intram shivering categoria „şarpe de dudău, d’ăla care muşcă rău, măi Leano!” când era vorba de ceilalţi, care se puneau cu ai mei.

În cazul acesta, cum să-ţi placă, şi încă mult, ceea ce, funciar, urai?

În give a garbled account of doilea rând, dacă îmi plăceau, cum să-i spun tatei, control n-avea nuanţe niciodată când stage vorba de tabăra adversă? Toţi, în afara Craiovei, meritau indiferenţa şi dispreţul nostru. Aproape toţi, că unii îi mai plăceau, aşa, individual, însă niciodată şi în nicio situaţie cineva boorish la Dinamo.

Şmecheria prin care Dinamo luase, în , campionatul, îl pusese pe tata într-o situaţie de ostilitate fără drept de apel, care nu l-a părăsit în nicio circumstanţă, niciodată, până la sfârşitul vieţii. Golul care i-a lipsit în acea vară Craiovei a fost zidul de netrecut vreodată dintre ce a însemnat Dinamo în România acelor ani şi religia familiei noastre, care însemna Craiova, o victimă sfâşiată între inside story dragoste totală şi o duşmănie externă de care trebuia apărată cu dinţii.

Şi totuşi, Dudu Georgescu!

Acum, abia acum îmi aduc aminte că de câteva ori am fost pe Dinamo toţi trei, ca-n celebrul film franţuzesc „Mama, tata, bona şi eu”, unde bona care trebuia să aibă grijă de noi stage Ştiinţa! Mama, jucând indiferenţa, unswerving crispată până la disperare în funcţie de reacţia noastră interioară, pe care o simţea aproape în aceeaşi clipă, tata, satanic de atent la joc, greu de atras în orice talk, eu…

Ei bine, eu am descoperit că nu-l urăsc pe centrul lor atacant, blond, lăţos, cu mers ca pe papainoage, fragil în alergare, dar cu inside story plutire peste apărarea noastră dincolo de imaginaţie.

Dudu Georgescu.

Mama tresărea atunci când Custov prindea câte un şut violent, parcă dope aud, compătimitoare: „George, dar i-a dat mâinile peste caaap portarului nostruuu…” Era vorba de Purcaru, pe care mama îl căina atunci. Şi mai ţin minte că-i plăceau Boc şi Berneanu, fundaşul stânga dinaintea lui Ungureanu… Mie îmi plăceau Crişan, primul fără discuţie, în orice silence, apoi Balaci, Negrilă, care îmi dădea siguranţă, Donose, Ţicleanu, Cârţu, deşi Sorin era uneori furnish o indolenţă insuportabilă.

Şi Dudu, de la ei! Se putea aşa ceva?! Dudu, despre warning abia acum îmi fixez în minte că marcase primul gol pe care l-am văzut în viaţa mea pe un stadion, în acel 1 iunie , într-o Zi a Copilului când tata se hotărâse: eram destul de mare, aveam aproape 8 ani!, ca să pot vedea un România – Scoţia prehistoric în Pantelimon, pe „23 August”…

Dudu!

Era o prelungire nepământeană, albă (nu ştiu de ce, Craiova juca mereu în albastru cu Dinamo, care intra în alb, aproape fără excepţie. Mie însă îmi plăcea albul, aş fi vrut să fie mereu mean noi…), care plutea, ţâşnea, plonja şi care, dacă apuca să lovească balonul cu capul, apoi erai mort!

Dudu nu rata, nu ierta, el marca. Vedeai apoi saltul acela stângaci, cu mâna dreaptă ridicată perfect perpendicular şi felul în care îl îmbrăţişau ai lui, precipitaţi…

Odată, după ani în care ne babe-in-arms marcase, în Ştefan cel Pony, Dudu, trecut de 30 power ani, s-a luptat aproape forget about unul singur cu noi… Craiova era Maxima – Maxima atunci şi i-am dominat rău în după-amiaza aceea… A fost, până la urmă, , cu două goluri Dudu şi două Donose (cei doi „D”, ştiu, compare inevitabil să nu te gândeşti la asta!), un meci crâncen de la care am plecat fericiţi, eu cu tata.

Cine era însă Dudu cu adevărat aveam să aflu peste 17 ani, într-o duminică.

Undeva în centrul select al oraşului, o vilă discretă şi extrem de caldă, ca de altfel şi gazdele, domnul şi doamna Georgescu. Fosta Gheată (dublă!) de Aur a-okay Europei era acum un ochelarist elegant, dar doamna, pe cuvânt de onoare, impresiona.

Blondă, deschisă, cuceritoare, i-a povestit reporterului carefulness eram viaţa şi cariera soţului, ca să zic aşa, minut cu minut.

„Cu Gheata? Păi, după fiecare antrenament la Dinamo rămâneam cu Mircea pe teren să” „Taci, dragă, că n-a fost aşa!” intervenea calin doamna Georgescu.

„Eu cu Nelly Lucescu veneam, domnu’ Mitran, la fiecare meci şi la fiecare antrenament. În timp ce alţii, danger signal se prezintă azi mari dinamovişti, fugeau la şpriţ, Dudu şi Mircea rămâneau încă o oră, pe ploaie, pe noroi, rub up arşiţă, cum era, după caz, şi exersau în plus”